Campania națională „Informare acasă! Siguranță în lume!”, iniţiată şi derulată de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni a ajuns marţi, 25 septembrie, in Sălaj. Cu această ocazie, secretarul de stat Veaceslav Șaramet s-a întâlnit cu reprezentanții unităților administrativ-teritoriale din judeţ pentru a le transmite informațiile pe care cetățenii români trebuie să le știe în momentul în care aceștia hotărăsc să plece din țară să lucreze, să studieze sau să locuiască în afara granițelor.

Potrivit unei informări a Prefecturii Sălaj, la eveniment, ce a fost găzduit de Sala Dialoguri Europene a Centrului de Cultură şi Artă Sălaj, au luat parte prefectul județului Sălaj, Florin Florian, preşedintele Consiliului Județean, Tiberiu Marc, primari din judeţ.

De asemenea, au participat reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă, ai Agenţiei Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă, ai Direcției Generale de Asistenţă Socială și Protecţia Copilului Sălaj şi ai Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane.

 

Demnitarul a explicat care sunt atât drepturile pe care le au, cât și riscurile la care cetățenii români se expun în momentul în care iau decizia de a pleca din țară. Totodată, demnitarul a subliniat importanța comunicării dintre liderii unităților administrativ-teritoriale și românii plecați în afara granițelor, în luarea deciziei de a se întoarce acasă a celor din urmă.

 

Articolul precedentInterimat prelungit la conducerea Poliţiei Sălaj
Articolul următorPompierii ne informează: ”Cum ne pregătim în caz de furtună?”