Zeci de sălăjeni, printre care şi familia cunoscutului om de afaceri – Gheorghe Stanciu, au participat în cursul săptămânii trecute la ”Întâlnirea Mondială a Familiilor”. Evenimentul, desfăşurat la Dublin, Irlanda, în perioada 21-26 august, s-a aflat la cea de a IX-a întâlnire și a adunat peste un milion de persoane din toate colțurile lumii, inclusiv români, respectiv sălăjeni, stabiliți peste hotare. ”Cu ajutorul lui Dumnezeu am ajuns la Dublin, la Festivalul Familiilor. Aici are loc cea de-a 9-a Întâlnire Mondială a Familiilor, întâlnire la care participă şi Papa Francisc. Tema Întâlnirii Mondiale a Familiilor din acest an este ,<<Evanghelia familiei: Bucurie pentru lume>>. Vă transmit gânduri bune, dragi prieteni, şi mă rog ca Dumnezeu să aibă grijă de familiile noastre, ale tuturor”, transmite într-o postare virtuală cunoscutul om de afaceri. Gheorghe Stanciu, alături de familia sa, a avut privilegiul să-l vadă şi să-l asculte pe Papa Francisc care a ajuns la Dublin, în 25 august, într-o vizită oficială de două zile – primul turneu al unui papă în Irlanda după o pauză de aproape 40 de ani. Vizita papală a inclus şi opriri ale suveranului pontif în cadrul unor evenimente organizate în Phoenix Park din Dublin şi la Sanctuarul Knock din comitatul Mayo. Festivalul Familiilor are loc în cadrul World Meeting of Families, o reuniune mondială organizată de Biserica Romano-Catolică din trei în trei ani începând din anul 1994. De precizat este faptul că, ultima vizită a unui pontif la Dublin a fost în anul 1979. Cu acea ocazie, Ioan Paul al II-lea a celebrat Sfânta Liturghie la Phoenix Park, din Dublin, unde şi Papa Francisc a celebrat anul acesta Sfânta Liturghie, cu participarea a peste un milion de persoane.

Sursa foto: Facebook Mihai Valentin Tegzes și Gheoghe Stanciu

Articolul precedentTragedie la Bălan. Bărbat ars într-un incendiu izbucnit în propria gospodărie
Articolul următorProiect Erasmus+ dedicat elevilor cu cerințe speciale, la Şcoala Gimnazială „Corneliu Coposu” Zalău