O întâlnire emoționantă a avut loc astăzi, 2 aprilie, la sediul Instituţiei Prefectului Sălaj. Cel mai tânăr şi cel mai vârstnic prefect al Sălajului au discutat preț de câteva minute. 

De Ziua Instituţiei Prefectului, Daria Georgiana Ţârlea, elevă în clasa a XI-a la Colegiul Naţional „Silvania” Zalău, câştigătoare a campaniei „Prefect pentru o zi”, a avut ocazia  de a-l întâlni pe primul prefect post-decembrist din Sălaj, Victor Hălmăjan, care s-a aflat la conducerea instituţiei în perioada 1990-1992. „Cel care conduce o instituţie trebuie să aibă obiective pe termen lung. Doar rezolvând problemele cotidiene, nu va rămâne nimic în urma ta” – este doar unul din sfaturile date de Victor Hălmăjan mai tinerei sale „colege”.

sursă Instituția Prefectului Sălaj

Articolul precedentDaniel Suciu, vicepremier și ministru al Dezvoltării, așteptat în Sălaj. Din agendă: inaugurarea unei săli de sport și reabilitarea Cinematografului ”Scala”
Articolul următorSălaj: Locuințe gratuite pentru medici și asistenți medicali