Cinci proiecte finanţate prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL) II, demarat prin Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP), sunt în curs de implementare în comuna Hida. După cum a explicat edilul de la Hida, Dumitru Petruş, un prim proiect aflat în implementare, prin programul precizat, este ”Modernizarea drumului comunal Valea Strâmbei DC50”.  Este vorba despre drumul care duce la mănăstirea din localitatea precizată. Lucrările de modernizare, pe o distanţă de 4,5 km, au demarat la finalul lunii martie şi potrivit primarului Petruş, termenul de execuţie este de un an, iar valoarea lucrărilor este de peste 3,1 milioane de lei. Un alt proiect, tot în stadiul de implementare, este realizarea reţelei de canalizare şi a unei staţii de epurare în centrul de comună şi în satele aparţinătoare: Baica, Racâş şi Sâmpetru Almaşului. Lucrarea, care prevede de altfel  extinderea reţelei de apă, va demara la mijlocul acestei luni, valoarea investiţiei fiind de peste 12,3 de milioane de lei. Primarul Dumitru Petruş ne-a informat că alte două proiecte care demarează în comuna pe care o administrează, tot prin programul menţionat, sunt: ”Construire pod  peste râul Almaş în localitate Racâş”, investiţie de aproape 4 milioane de lei şi ”Construire pod peste valea cunoscută sub de denumirea Printre Văi în localitatea Sâmpetru Almaşului” – investiţie de peste 2,1 milioane de lei. Recent în comuna Hida, prin finanţare de la MDRAP, PNDL II, în centrul de comună s-a finalizat o lucrare de modernizare a sistemului de iluminat public în valoare de aproape 600 de milioane de lei. ”Pentru toate aceste proiecte, cofinanţarea a fost de 1 milion de lei, bani de la bugetul local”, a opinat primarul de la Hida.

Sursa foto: facebook  Petruş Dumitru

Articolul precedentIncendiile de vegetaţie uscată fac ravagii în Sălaj. Pompierii s-au luptat cu flăcările şi au dat amenzi:10.000 de lei
Articolul următorNaivitatea poate ajuta infractorii. Cât a plătit un sălăjean pentru a-şi rezolva problemele în dragoste