Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Sălaj informează angajatorii că începând cu data de 20 mai 2019, transmiterea registrului de evidenţa a salariatilor în format electronic va putea fi efectuată numai pentru fişiere de tip .rvs generate sau validate prin versiunea 6.0.6 a aplicaţiei Revisal. Astfel, angajatorii care în prezent utilizează versiunea 5.0.8 a aplicaţiei, în mod obligatoriu, îşi vor instala mai întâi versiunea 6.0.5 după care vor putea instala versiunea 6.0.6. ”Pentru actualizarea aplicaţiei Revisal se recomandă să se urmeze instrucţiunile cuprinse în Ghidul de instalare şi utilizare a noii versiuni care se găseste pe pagina de internet a ITM Salaj www.itmsalaj.ro la sectiunea <<Registrul electronic>>. Pentru securitatea datelor, este indicat ca înainte de orice operaţiune legată de instalarea unei noi versiuni a aplicaţiei Revisal, să se efectueze o copie de siguranţă a bazei de date, accesând butonul <<Salvare baza de date>> din meniul <<Instrumente>>”, precizează reprezentanţii ITM Sălaj.

Articolul precedentSute de amenzi, aplicate de polițiștii sălăjeni
Articolul următorConcediul de odihnă suplimentar pentru o categorie de salariate. Află cine poate beneficia