Din 1 iulie, instanţele sălăjene au intrat în vacanţa judecătorească. În această perioadă, respectiv în intervalul 1 iulie – 31 august, vor fi soluţionate doar procesele pentru care legea prevede procedura în regim de urgenţă.

De asemenea, potrivit portalului instanţelor de judecată, pe parcursul celor două luni, şi programul de lucru cu publicul al Compartimentului Registratură-Arhivă a fost redus.

Astfel, la Judecătoria Jibou, Compartimentul Registratură-Arhivă va avea program de lucru cu publicul în zilele de marţi, miercuri şi joi, între orele 9-11, în timp ce la Tribunalul Sălaj şi Judecătoria Şimleu Silvaniei va fi deschis zilnic, de la 9 la 11, iar la Judecătoria Zalău + program cu publicul va tot între orele 9 şi 11, însă de luni până joi.

 

 

Articolul precedentDe astăzi: tarife mai mici la energia electrică și pensii mai mari
Articolul următorCaravana Unirii a poposit la Horoatu Crasnei