Elevi de la Colegiul Național ”Silvania” (CNS) Zalău au obținut, recent, premii și mențiuni la trei concursuri interjudețene de matematică. În perioada 25-26 octombrie 2019, la Târgu-Mureș, a avut loc Concursul Interjudețean de Matematică ”Alesandru Papiu Ilarian”. Au participat elevi din clasele VII-XII, iar lotul a fost însoțit de profesoara Simona Lucaciu, care a făcut parte din comisia de evaluare. Au obținut mențiuni speciale următorii elevi: Nora Breje din clasa a VII-a, profesor îndrumător la clasă și la grupa de excelență – Andrei  Ilonța; Sergiu Tuduce din clasa a VIII-a, profesor îndrumător la clasă și la grupa de excelență – Vasile Bulgărean; Darius Șichet-Unguraș din clasa a XII-a, profesor îndrumător la clasă și la grupa de excelență – Simona Lucaciu.

Concursul Interjudețean de Matematică ”Argument” 

Elevii de la CNS Zalău s-au remarcat prin rezultate deosebite și la Concursul Interjudețean de Matematică ”Argument” – desfășurat la începutului lunii, mai exact în 2 noiembrie, la Baia Mare. Lotul de elevi a fost însoțit de profesoara Gabriela Crișan care, de asemenea, a făcut parte din comisia de evaluare. Au fost laureați cu mențiuni speciale următorii elevi: David Moldovan din clasa a V-a, profesor îndrumător la clasă și la grupa de excelență Valeriu Gornoavă; Alexandru Barna din clasa a VI-a, profesor îndrumător la clasă și la grupa de Excelență, Gabriela Crișan; Antoniu Cimpoieș din clasa a VII-a, profesor îndrumător la clasă și la grupa de excelență – Andrei Ilonța; Anne Ilieșiu – clasa a VIII-a, profesor îndrumător la clasă și la grupa de excelență – Vasile Bulgărean.

Concursul Interjudețean de Matematică ”Mens sana…”
 

De asemenea,  la Concursul Interjudețean de Matematică ”Mens sana…”, desfășurat în cursul săptămânii trecute, în perioada 15-16 noiembrie 2019, la Câmpeni, județul Alba, elevii de la CNS Zalău s-au remaract prin rezultatele obținute. Lotul a fost însoțit de profesorul Nicolae Fărcaș, care a făcut parte din Comisia de evaluare, iar elevi de la CNS Zalău au obținut următoarele rezultate: premiul III- Petrișor Margin, clasa a XII-a, profesor îndrumător, la clasă și la grupa de excelență – Siomona Lucaciu; mențiuni:Tudor Morar – clasa a IX-a, profesor îndrumător, la clasă Simona Lucaciu și profesor îndrumător la grupa de excelență – Zay Eva; Răzvan Popan – clasa a X-a, profesor îndrumător la clasă – Simona Lucaciu și profesor îndrumător la grupa de excelență – Nicolae Fărcaș; Iulia Cipleu – clasa a XI-a, profesor îndrumător la clasă – Simona Lucaciu și profesori îndrumători la grupa de excelență, Manuela Sabou și Ioan Jecan. Grație subiectelor, cu un grad ridicat de dificultate, concursurile interjudețene au reprezentat un exercițiu pregătitor în vederea participării la Olimpiadele de Matematică din semestrul al II-lea al anului școlar 2019-2020. De precizat este faptul că, la toate concursurile de matematică amintite, elevii zălăuani au concurat cu elevi din județele: Maramureș, Satu Mare, Cluj, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brașov și Sibiu.    

Articolul precedentBugetarea participativă 2019. Zălăuanii, aşteptaţi să voteze proiectele propuse
Articolul următorMobilă produsă în Sălaj, la expoziția internațională ”Mebel ”din Moscova