O nouă acțiune inedită, dedicată Zilei Naționale – 1 Decembrie şi Centenarului, a fost organizată în comuna Bocșa, satul Sălăjeni. Vineri – 30 noiembrie, în zona denumită dealul ”Hagău”, din localitate, au fost platați 100 de arbori care reprezintă cei 100 de ani de Unitate Națională. Astfel, cu prilejul Centenarului Marii Uniri, la Sălăjeni s-a creat conturul hărţii României Mari prin plantarea a 100 de arbori, în interiorul căreia s-a desfășurat drapelul de dimensiuni impresionante. Acțiunea a fost organizată de un grup de tineri din comună. ”Aniversăm 100 de ani de la Marea Unire printr-o acţiune cu încărcătură simbolică: am plantat 100 de arbori care reprezintă cei 100 de ani de Unitate Naţională. Prin acţiunea noastră, dedicată Centenarului, am vrut să dovedim că ne respectăm valorile naţionale”, au precizat organizatorii evenimentului. Activităţile dedicate Centenarului din satul Sălăjeni au continuat şi sâmbătă 1 Decembrie cu o paradă a portului popular, protagoniştii fiind locuitorii satului, cu: depunere de coroane şi jerbe la monumentul eroilor din localitate, dar şi cu un marş al Unirii. Traseul a fost din centrul satului spre dealul Hagău unde a avut loc un concert de muzica patriotică, iar la final, Ansamblul Folcloric “Barcăul” de la Clubul Copiilor din Șimleu Silvaniei a prezentat un moment artistic dedicat evenimentului, cu profund caracter național. ”Această sărbătoare trebuie să ne dea de gândit, să ne îndemne la mai puţine discursuri şi la mai multă acţiune!”,au precizat organizatorii.
Acţiunea specială de la Sălăjeni nu este unică! Anul trecut, tot cu prilejul Zilei Naţionale a României, tinerii din localitate au realizat o altă acţiune impresionantă: pe dealul menţionat au desfăşurat cel mai mare drapel românesc confecţionat vreodată în Transilvania – 450 de metri pătraţi. Steagul a fost realizat pe parcursul a două zile, şi apoi de Ziua României, în prezenţa a peste 300 de persoane a fost desfăşurat ”pe Hagău”. Prin acţiunea de anul trecut tinerii din localitate au dus vestea despre Sălaj, despre satul Sălăjeni, dar şi despre patriotismul lor, peste tot în România prin acest drapel tricolor unic. Steagul uriaş a fost desfăşurat şi anul acesta, de 1 Decembrie, în ”interiorul României” realizate din arborii plantaţi de tinerii iniţiatori ai acţiunii cărora li s-a alăturat întreaga comunitate.

Sursa foto: Facebook  Ionel Ioan Santa

 

Articolul precedentZiua Naţională a României – 1 Decembrie, sărbătorită la Zalău şi în oraşele sălăjene – FOTO
Articolul următorAcoperişul unei case din Crişeni, cuprins de flăcări