Un bărbat din Jibou, aflat într-o stare avansată de ebrietate, s-a urcat la volan și putea produce o adevărată tragedie. Jibouanul, în vârstă de 37 de ani, a depistat de polițiști în seara zilei de sâmbătă, 17 noiembrie 2018. În urma testării cu alcooltestul, rezultatul a evidenţiat o alcoolemie de  1,30 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj, poliţiştii jibouani au depistat, sâmbătă, 17 noiembrie 2018, la ora 19.42, un bărbat de 37 de ani, din Jibou, care conducea autoturismul pe strada Stadionului, din localitate. La testarea cu alcooltestul s-a evidenţiat o alcoolemie de  1,30 mg/l alcool pur în aerul expirat. „Verificările efectuate de poliţişti au stabilit că bărbatul nu deţine nici permis de conducere”, a mai precizat sursa citată.

În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările pentru infracţiunile de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Articolul precedentPolițiștii sălăjeni au împânzit județul. În doar trei zile, au fost aplicate sute de sancțiuni
Articolul următorRănită grav pe trecerea pentru pietoni