Campania ”Oameni noi în politică”, demarată la finalul lunii septembrie, la nivel național, de ”Platforma România 100” la care s-a alăturat și Uniunea Salvați România (USR) continuă sâmbătă – 3 noiembrie la Zalău. Astfel, în intervalul orar 9-13, zălăuanii și implicit sălăjenii sunt așteptați în centrul orașului, în fața pieței centrale Agroalimentare Zalău pentru a susține, printr-o semnătură, campania. ”Oameni noi în politică” este o campanie civică de strângere de semnături, la nivel național – dar și local în toate județele, fiind practic o continuare a inițiativei „Fără penali în funcții publice”. Asociații și partide politice și-au dat încă o dată mâna, de această dată pentru a susține și identifica oameni noi care să activeze în politica din România. Potrivit USR Sălaj, care va organiza sâmbătă acțiunea de strângere de semnături, ”Oameni noi în politică” își propune șapte modificări cu scopul de a simplifica accesul cetățenilor competenți la politică și de a îmbunătăți oferta politică. Concret este vorba despre: ”asigurarea unor alegeri corecte; reglementarea actuală defavorizează partidele mici și inițiativele politice locale sau regionale. Susținem ca accesul unor persoane noi în politică să devină mai ușor; accesul la competiție al partidelor noi poate fi ușurat și prezența cât mai multor competitori în alegeri înseamnă mai multe idei, mai multă dezbatere, mai multe opțiuni pentru alegători; alegerea primarilor în două tururi și organizarea unui al doilea tur de scrutin pentru a fi siguri că primarul ales are susținerea a mai mult de jumătate dintre locuitori; creșterea numărului de parlamentari aleși de Diaspora: aproximativ 600.000 de români au domiciliul oficial în străinătate. Ar trebui să fie reprezentați de opt deputați și patru senatori; vot liber pentru românii aflați în străinătate: cetățenii aflați în străinătate, dar care au păstrat domiciliul oficial în țară vor putea vota oriunde în străinătate pentru reprezentanții județului din care provin; votul preferențial pe liste de partid (liste deschise). Alegătorul va putea să voteze și pentru un anumit candidat al unui partid, indiferent de poziția sa pe listă. Dispar candidații <<de umplutură>>și locurile <<sigure>>, iar orice candidat de pe orice listă devine o opțiune pentru alegători”, se arată în informarea USR Sălaj.

Articolul precedentSălăjeancă, prinsă cu sute de litri de pălincă în portbagaj
Articolul următorCâine căzut în fântână, salvat de pompieri