Zălăuanii sunt așteptați la două recitaluri de poezie susținute de actorul Constantin Chiriac, director al Festivalului Internațional de Teatru Sibiu și totodată directorul Teatrului Național Radu Stanca din Sibiu. Recitalurile, ”Metanie ție, părinte!” și ”Domnule și frate Eminescu”, vor avea loc la Catedrala Sfânta Vineri joi- 31 ianuarie, începând cu ora 17.30, respectiv la Centrul de Cultură de Cultură și Artă (CCAJ) Sălaj, sala „Dialoguri Europene”, începând cu ora 19.30. Intrarea este gratuită la ambele evenimente. Această vizită la Zalău nu este una întâmplătoare, Constantin Chiriac, prietenul actorului Virgil Flonda, în cinstea căruia s-a născut Festivalul de Teatru Virgil Flonda, alături de președintele asociației ”Pro Teatru”, Darius Prodan, construiesc o mișcare culturală de revitalizare a orașului, de îmbunătățirea nivelului de bunăstare al comunității, încercând să dăruiască orașului un teatru de artă profesionist. Urmând exemplul orașului Sibiu al cărui nivel economic a crescut datorită teatrului, Festivalului Internațional de Teatru și evenimentelor culturale ce s-au creat în jurul acestor mișcări, echipa ”Pro Teatru” și-a propus același obiectiv, de a crește indicele de participare culturală. Conform unui studiu despre ”Vitalitatea Culturală a orașelor din România”, realizat de ”Culturdata” în anul 2016, indicele de participare culturală în Zalău se afla la nivelul de -0.498800775. Astfel, un prim pas pentru îndeplinirea acestui obiectiv este creșterea numărului de evenimente culturale ale orașului și fidelizarea publicului. ”Vă așteptăm cu dragoste la acest eveniment ce se dorește a fi o noua treaptă pentru evoluția culturală a acestui oraș. Pregătim terenul pentru construirea unui teatru care să răspundă nevoilor sălăjenilor. Vă asigurăm că vor urma mult mai multe spectacole de teatru în orașul nostru. De data aceasta l-am adus, pentru a vă bucura cu poezie, pe actorul Constantin Chiriac, cel ce mulți ani de zile i-a fost coleg, prieten și partener pe scena Teatrului Național Radu Stanca și Festivalului Internațional de Teatru, actorului Virgil Flonda. Cei doi împreună au pus bazele FITS-ului”, a precizat Darius Prodan, actor și președintele asociației ”Pro Teatru”.

Articolul precedentConcurs de tăiat porci, în Nușfalău
Articolul următorZeci de „civili” sălăjeni vor să îmbrace haina de poliţist