Zălăuanii sunt așteptați astăzi – 28 noiembrie, începând cu ora 18, la o șezătoare caritabilă. Evenimentul, organizat de RO 100 Zalău, în parteneriat cu mai mulți colaboratori, va vea loc la atelierul One One Knit din cartierul Brădet, (deasupra magazinului Codiflor). \”\”Hai la o șezătoare de lucru și sărbătoare în același timp, în cadrul căreia pregătim ornamente de Crăciun din materiale reciclate, prietenoase cu mediul înconjurător. Lucrăm cu inima, mâini harnice, fire de lână românească și în scop nobil\”\”, precizează organizatorii. 
Scopul șezătorii este de a crește comunitatea oamenilor implicați și pentru a încălzi aproape 40 de copii care au nevoie de geci și ghetuțe de iarnă. Astfel, membrii implicați au realizat și urmează să realizeze ornamente de lână, iar din vânzarea acestora vor contribui pentru a face iarna mai blândă pruncilor aflați în grija Asociației Alături de Copii. Organizatorii șezătorii au pregătit și o urnă pentru donații, prin intermediul căreia speră să aducă un pic de căldură celor mici. \”\”Vom face publică, la șezătoare,  dar și lista copiilor care au nevoie de noi și măsurile acestora. Adu cu tine și o carte, pentru colecta inițiată de<< Asociația Împreună îî vom face fericiți>>, care strânge cărți pentru biblioteca de la Sâg\”\”, au adăugat organizatorii. 
Parteneri: One One Knit, Ghemotocul, Fundația pentru Educație și Dezvoltare Locală \”\”Agapis\”\”, Colțul Românesc, Mândra Chic, Asociația Alături de Copii. 
De precizat este faptul că \”\”Paltforma RO 100 Zalău\”\” este formată dintr-un un grup de sălăjeni care își dorește normalizarea scării valorilor, o lume în care să se promoveze adevărul, profesionalismul, meritocrația, eleganța, implicarea activă, decența, demnitatea și verticalitatea în toate domeniile. Este vorba despre un grup de oameni care au demonstrat în carierele personale că sunt fapte. Cetățeni cu drepturi și obligații, dispuși să se implice activ în comunitatea din care fac parte, să pună umărul și să construiască pentru viitor. Oameni de bună credință care își doresc să strângă în jurul lor alți oameni de bună credință, pentru ca, împreună, să demonstreze că se poate și altfel, punând  faptele înaintea vorbelor!
Cei care vor să se alăture grupului pot face acest lucru la [email protected].

Articolul precedentSprijin pentru semenii aflați în suferință. Angajații Direcției Silvice Sălaj au donat sânge
Articolul următorRealitatea Plus, emisiune maraton de 1 Decembrie fără politicieni și multe surprize