Livia Chende, membră PNL Sălaj, este din nou consilier judeţean. Aceasta a depus jurământul în cadrul şedinţei de Consiliul Judeţean (CJ) de vineri – 27 iunie, preluând locul lui Valeriu Crişan – exclus din partid. Astfel, potrivit proiectului de hotărâre ”privind validarea mandatului unui consilier”, mandatul de consilier a lui Valeriu Crişan, ales pe lista de candidaţi ai PNL, din data de 5 iunie 2016 şi validat printr-o hotărâre de CJ Sălaj a încetat de drept, înainte de expirarea duratei normale, ca urmare a pierderii calităţii de membru al partidului politic pe a cărui listă a candidat. Următorul supleant, conform ordinii de înscriere pe listele depuse de către PNL, care a îndeplinit condiţiile pentru validarea mandatului de consilier judeţean este Livia Chende. Aceasta a mai ocupat fotoliul de consilier judeţean în perioada 2008-2012 şi în 2012-2016, iar acum va face parte din Comisia pentru studii prognoze economice-sociale, buget, finanţe şi administrarea domeniului public şi privat al județului. De profesie inginer, Livia Chende a activat în cadrul  Companiei de Apă Someş SA, de unde s-a şi pensionat la începutul acestui an.

Articolul precedentSpaţii de arhivare, din ruinele unui punct termic din Zalău
Articolul următorCentru de zi pentru copiii săraci, o iniţiativă a Protopopiatului Ortodox Zalău