395 de persoane au fost consultate şi tratate, în weekend, la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău. Din totalul acestora, peste 100 au fost internate pentru tratament şi investigaţii medicale suplimentare.  

Potrivit reprezentanţilor Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău, în perioada 15 –17 februarie 2019, cele mai frecvente cazuri înregistrate, mai exact 63, au fost plăgi, fracturi, traumatisme, entorse, contuzii.

La capitolul agresiuni, nici de această dată nu au lipsit cazuri, cinci persoane au ajuns pe patul de spital prezentând politraumatisme. În acest weekend, alte persoane care au trecut pragul UPU Zalău au fost diagnosticate cu: hipertensiune arterială -7 cazuri, gastrită, gastroduodenită, enterocolită, gastro-enterocolită -13 cazuri, colică abdominală – 5 cazuri, apendicită -un caz şi plagă prin muşcătură de câine, pisică şi alte  animale – 3 cazuri.

Potrivit sursei citate, în perioada menționată, la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău au fost consultaţi şi trataţi 395 pacienţi, din care 108 au fost internaţi pentru tratament şi investigaţii medicale suplimentare, numărul acestora fiind mai mic față de weekendul precedent.

Articolul precedentZalău: doi copii au rămas blocați într-un apartament. Pompierii, chemați să deblocheze ușa
Articolul următorÎn Sălaj: salariile – mult sub media pe ţară