Oficialități locale și județene, veterani de război și reprezentanți ai partidelor politice, alături de un grup restrâns de localnici, au participat astăzi la manifestările organizate pentru marcarea a 78 de ani de la masacrul de la Treznea, din 9 septembrie 1940, când 86 de oameni au fost uciși de trupele horthyste.

În localitatea martir s-a desfăşurat un ceremonial religios şi militar. Manifestările au debutat la ora 12,30 cu un moment de reculegere, urmat de o slujbă de pomenire și depuneri de jerbe și coroane de flori. „La Treznea istoria s-a scris, din păcate, cu durere şi suferinţă, în toamna anului 1940, însă cred că este o datorie creştinească să iertăm, la fel cum importantă este şi datoria noastră, a oficilităţilor în primul rând, să nu uităm, pentru ca astfel de tragedii să nu se mai repete. A fi toleranţi nu înseamnă însă a pune într-un con umbră tragedia de acum 78 de ani. Chiar dacă martirii de la Treznea nu mai sunt fizic printre noi, spiritul lor nu ne va părăsi niciodată. El ne cheamă aici, an de an, pe data de 9 septembrie, pentru ale cinsti memoria. Pentru eroii-martiri de la Treznea depunem astăzi, la monumentul dedicat lor, o floare şi o lacrimă şi un pios omagiu”, a declarat astăzi, 9 septembrie, la comemorarea victinelor masacrului de la Treznea, prefectul judeţului Sălaj, Florin Florian.

În toamna anului 1940, imediat după intrarea în vigoare a Diktatului de la Viena care prevedea cedarea Ardealului de Nord către Ungaria horthystă, în mai multe localități din această parte a României trupele maghiare au ucis sute de români, printre cele mai cunoscute fiind masacrele de la Treznea, unde au fost ucise 86 de persoane, și Ip, cu 157 de morți.

Un eveniment comemorativ similar va avea loc vineri, 14 septembrie și în localitatea Ip.

Articolul precedentA fost inaugurată „Casa Lupuţ” din Cizer
Articolul următor14 unităţi de învăţământ au fost desfiinţate în Sălaj