Distribuirea măștilor chirurgicale a început încă de vineri, 29 mai, către toate inspectoratele școlare județene. Ministerul Educației a trimis fiecărui județ toate măștile necesare, atât pentru pregătirea pentru examen, cât și pentru examenele propriu-zise.

„În cursul zilei de vineri, 29. 05. 2020, Ministerul Educației și Cercetării a distribuit măștile chirurgicale pentru fiecare județ, asigurându-se, astfel, buna organizare și desfășurare a programului de pregătire pentru elevii claselor a VIII-a și a XII-a/a XIII-a. Potrivit unei proceduri elaborate de Ministerul Educației, cantitatea de măști va ajunge în unitățile școlare, până luni, 1. 06. 2020. Inspectoratul Școlar Județean Sălaj a luat toate măsurile necesare pentru ridicarea măștilor de către fiecare unitate de învățământ, în zilele de sâmbătă, 30. 05. 2020 și luni, 1. 06. 2020, conform unei planificări”, au transmis reprezentanții învățământului sălăjean. 

Articolul precedentCOVID-19: Peste 2.000 de sălăjeni se află în autoizolare la domiciliu
Articolul următor100% TU DECIZI! Valer Dorneanu, șeful deputaților când se nășteau baronii. Șeful CCR, în Rusia pe banii românilor