Compartimentul Oftalmologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență din Zalău a fost dotat, luna trecută, cu un microscop operator modern. Valoarea acestuia este de 376.000 de lei, finanțarea acestuia fiind asigurată de la bugetul județului.

Potivit reprezentanților Consiliului Județean Sălaj, în subordinea căruia se află cea mai mare unitate spitalicească din județ, în mai bine de o lună de la punerea microscopului în funcțiune, au fost efectuate peste 220 de intervenții operatorii (din care peste 80 au reprezentat operații de cataractă). „Echipamentul, necesar intervenţiilor chirurgicale prin tehnica de facoemulsificare (utilizarea ultrasunetelor de înaltă frecvență pentru reducerea dimensiunilor inciziilor), utilizat în cazul operațiilor de cataractă, implant de cristalin etc., vine în sprijinul pacienților și cu funcționalitățile moderne pentru tehnici care sunt minim invazive în intervențiile chirurgicale, aceasta contribuind și la o recuperare postoperatorie și vizuală mult mai rapidă a acestora”, a precizat sursa citată.În medie, 455 de pacienți cu afecțiuni oftalmologice au fost tratați în spitalizare continuă atât în primul semestru al anului 2018 cât și al acestui an (90 la sută reprezentând pacienți cu intervenții operatorii), în timp ce, în condiții de spitalizare de zi au fost tratați, în medie alți 184 pacienți în aceleași intervale de timp, Compartimentul Oftalmologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Zalău asigurând cu 3 medici și 12 asistente și infirmiere, o specialitate medicală unică organizată în sistemul public de sănătate din județ.

Articolul precedentAstăzi la Zalău, de ziua lor, pompierii sălăjeni îşi expun tehnica de intervenţie
Articolul următorMinor din Chieșd, cercetat pentru furt