Românii stabiliţi în Statele Unite ale Americii, printre care zălăuani, dar şi sălăjeni, au petrecut la finalul săptămânii trecute la Festivalul Românesc din Lakewood.  Este vorba despre un festival dedicat românilor emigranţi, stabiliţi în statul Colorado. Festivalul Românesc s-a aflat la ceade a XXII-a ediţie, iar românii, inclusiv zălăuanii prezenţi au avut ocazia de a pregăti şi gusta preparate culinare specifice, de a asculta muzică românească, dar şi de a petrece împreună clipe de neuitat . Printre participanţii la acest  eveniment s-a numărat şi cunoscutul zălăuan, atletul şi jurnalistul Monel Sabou, stabilit de aproximativ doi ani în SUA, în statul Colorado.  Conform spuselor sale, implicați la acest  festival au fost aproximativ 450 de persoane, iar peste 250 de persoane au gustat din preparatele culinare pregătite de voluntarii proiectului. Festivalul Românesc din Colorado a fost organizat de ”Romanian American Freedom Alliance” – ”Alianța Română Americană pentru Libertate” o societate non- profit cu scop umanitar şi educaţional, înființată în statul precizat în anul  1990, imediat după căderea regimului comunist. ”După o pauză de  trei ani în care nu a mai fost organizat acest festival, iar anul acesta românii din Colorado s-au mobilizat și au reluat Festivalul Românesc. Dacă edițiile precedente au fost organizate în Boulder, un oraș celebru pentru numărul mare de sportivi, atleți și cicliști, din toată lumea care vin să se antreneze aici pentru competițiile majore, anul acesta festivalul a avut loc în premieră, în Lakewood – o localitate aflată în imediata apropiere a orașului Denver – capitala statului Colorado.  La ediţia din acest an a fost în premieră muzică live, iar pion principal în organizare a fost Cosmina Bărbat,  o ardeleancă din județul Alba care a emigrat în SUA în urmă cu aproape 20 de ani. Alături de Cosmina s-au implicat  alte 35-40 de persoane care au pus umărul la organizarea uneia din cele mai frumoase ediții a Festivalului Românesc din Colorado”, a precizat zălăuanul prezent la festival – Monel Sabou.

În cadrul festivalului a avut loc şi un spectacol de muzică populară susţinut de interpretul Petru Paladi, dar şi dansuri populare tradiţionale oferite de trupele de dans “Hora Românească” și “Balkanica”. Deopotrivă, la Festivalul Românesc din Colorado s-au bucurat nu doar sălăjeni, ci şi români și moldoveni de peste Prut, precum și cetățeni americani și din alte țări ale lumii. De precizat este faptul că, la Festivalul Românesc din Colorado s-a organizat special o expoziţie cu costume populare din diferitele zone ale României. ”Aici,  în America, departe de casă şi de locurile foarte dragi,  există o Românie mai mică, cu români adevăraţi care: simt româneşte, trăiesc româneşte, iubesc româneşte şi mai mult decât atât sunt mândri că sunt români. A fost un festival de neuitat care ne-a oferit şansa revederii cu români, cu sălăjeni, în special cu zălăuani. Alături de mine, din Zalău, au mai fost: Mariana Ghile, Marius Coste şi Mihai Jurcău. Chiar au fost momente de neuitat”, a adăugat Monel.

Articolul precedentProfesori din Italia, Bulgaria și Turcia, în vizită la Primăria Zalău
Articolul următor„Ziua Porților Deschise”, la Tribunalul Sălaj