Ionel Ciunt, primarul municipiului Zalău, a semnat marți, protocolul privind predarea amplasamentului către Compania Națională de Investiții (CNI) pentru construirea unui bazin didactic de înot.

 

Investiția va fi realizată în cartierul Dumbrava Nord, pe strada Făgetului nr. 39. Suprafața pusă la dispoziție de Municipiul Zalău este de 14.934 mp și vor fi construite: bazin de înot, vestiare, grupuri sanitare și spații tehnice. Odată cu finalizarea investiției, bazinul va putea fi folosit de elevii care învață la unitățile de învățământ din municipiu, în timpul orelor de sport, iar înafara orarului școlar va putea fi utilizat de toți iubitorii de înot.

Proiectul urmează să fie finanțat de CNI, prin Programul Național Construcții de Interes Public sau Social – Subprogramul Complexuri Sportive.

Bazinul va avea o adancime intre 1,20 şi 1,80 m, o dimensiune de 25/12,5 m, 5 culoare de 2,5 m laţime, blocstarturi la capatul de 1,80 m (adâncime în conformitate cu normele europene). Capacitatea este de 65 de persoane.

Valoarea investitiei este de aproximativ 12 milioane de lei, iar durata estimată pentru realizarea acesteia este de 12 luni.

Articolul precedentAutospeciale noi în dotarea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj
Articolul următorAproape 500 de autovehicule de transport marfă şi persoane au fost verificate de poliţişti