Instanța a stabilit astăzi un nou termen în dosarul accidentului mortal petrecut în municipiul Zalău, în zona Astralis, în luna februarie a anului 2019. Este vorba de 22 iunie 2020, termen acordat la solicitarea inculpatului în vederea angajării unui apărător, au transmis reprezentanții Judecătoriei Zalău.

Reamintim că accidentul, în care o copilă de 12 ani și-a pierdut viața, a avut loc pe bulevardul Mihai Viteazul, din Zalău, în zona Astralis, în ziua de 19 februarie 2019. Gurzău Gheorghe, șoferul autovehiculului, în timp ce conducea microbuzul de transport elevi aparținând societății de transport Gurzău Trans, cursă regulată, nu a asigurat închiderea ușilor din spate, moment în care o minoră de 12 ani, pasageră în microbuz, s-a dezechilibrat și a căzut în spatele microbuzului, pe partea carosabilă, murind la scurt timp de la producerea accidentului. Minora stătea pe o bancă improvizată, în spatele locurilor omologate ale autovehiculului, după cum au informat reprezentanții Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj, iar banca a fost ulterior ascunsă de șofer, după ce acesta a părăsit locul accidentului fără încuviințarea Poliției. 

Articolul precedentDe 1 Iunie, autobuzele în Zalău circulă după programul de sâmbătă
Articolul următor100% TU DECIZI! Ion Lungu, de 16 ani Vodă în cetatea Sucevei. O familie conectată la banul public