Angajatorii sunt obligaţi să ia o serie de măsuri de protecţie  pentru angajaţi, în timpul perioadelor cu temperaturi ridicate. Reducerea  orelor de muncă, asigurarea echipamentului de protecţie pentru angajaţi, dar şi întreruperea colectivă a lucrului în situaţiile extreme sunt doar câteva din obligaţiile pe care angajatorii trebuie să le respecte în timpul perioadelor – caniculare. În acest sens, reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Sălaj informează  că angajatorii au o serie de obligaţii pentru prevenirea îmbolnăvirilor profesionale şi menţinerea stării de sănătate a salariatilor, conform prevederilor O.U.G. nr.99/2000 . În sensul acestui act normativ, temperaturile extreme sunt temperaturi monitorizate şi certificate de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM). Temperaturile ridicate extreme sunt considerate temperaturile de peste 37 grade celsius, respectiv valori ale indicelui temperatura-umiditate de peste 80 de unităţi. Acest indice exprimă temperatura exterioară în coleraţie cu umiditatea relativă.  Potrivit sursei citate,  în perioadele cu temperaturi ridicate extreme, angajatorul va lua, în primul rand, măsuri pentru adaptarea condiţiilor de muncă: reducerea intensităţii şi a ritmului activităţilor fizice; asigurarea ventilaţiei la locurile de muncă; alternarea efortului dinamic cu cel static; alternarea perioadelor de lucru cu perioadele de repaus în locuri umbrite, cu curenţi de aer. De asemenea,  angajatorul va dispune măsuri pentru menţinerea stării de sănătate  a lucrătorilor, respectiv: asigurarea cantităţii adecvate de apă minerală, câte 2-4 litri/persoană/schimb; asigurarea echipamentului individual de protecţie şi asigurarea de duşuri. În cazul în care temperaturile extreme se menţin timp de cel puţin  două zile consecutive, iar angajatorul nu poate adopta măsurile minimale din motive obiective, angajatorul trebuie: să reducă durata zilei de lucru, să eşaloneze ziua de lucru până la ora 11,00 şi dupa ora 17,00 şi să dispună întreruperea colectivă a lucrului, în situaţiile extreme. ”Măsurile   de   protecţie   se   stabilesc   de   către   angajator   împreună   cu   reprezentanţii sindicatelor sau reprezentanţii aleşi ai angajaţilor”, a precizat Luminiţa Nemeş – inspector şef ITM Sălaj.

Sursa foto:www.ziaruldevaslui.ro

Articolul precedentDirecţia de Sănătate Publică Sălaj informează: a început sezonul înţepăturilor de ţânţari! Sfaturi şi recomandări
Articolul următorPericol pe strada Torentului din municipiu. Cad bucăţi de tencuială de pe blocuri