„Târgul Ofertei Educaționale – Pași în carieră”, acțiune organizată de Inspectoratul Școlar Județean Sălaj și Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Sălaj, se desfășoară, în aceste zile, în Zalău.

Potrivit organizatorilor, are ca scop promovarea în rândul elevilor de gimnaziu a specializărilor disponibile în liceele și școlile profesionale, pentru o alegere corectă după absolvirea clasei a VIII-a.

În cadrul târgului, specializările sunt prezentate și dezbătute, iar elevii sunt îndemnați să solicite informații, să ceară lămuriri și să discute cu reprezentanții școlilor participante astfel încât să aleagă corect, în funcție de aptitudini, dorințe și rezultate.

Târgul ofertei educaționale „Pași în cariera”, ediția 2019, a debutat ieri, 26 martie și toate unitățile de învățământ de nivel liceal din județ își prezintă, în sala „Dialoguri Europene” a Centrului de Cultură și Artă, oferta educațională, care poate fi consultată, inclusiv astăzi, 27 martie, în intervalul orar 10.00- 14.00.

Joi, 28 martie, începând cu ora 13.00, în Piața 1 Decembrie 1918, pe platoul din fața Prefecturii Sălaj, se va desfășura Marșul Carierei.

Articolul precedentZălăuanul Christian Terheș, pe lista PSD pentru alegerile europarlamentare
Articolul următorSpitalul Județean Zalău se modernizează: investiții de peste 11,4 milioane de lei la UPU-SMURD