Gândul zilei

„Niciodată ispitele nu sunt mai mari decât Harul!”- Sfântul Iosif Isihastrul

Știai că?

Soborul reprezintă slujba ortodoxă în cadrul căreia participă un număr mare clerici.

Pilda zilei    

Încredere

Un om călătorea pe un drum de ţară, împreună cu soţia sa. Obosiţi de atâta mers şi văzând că îi prinde noaptea pe drum, cei doi călători au vrut să tragă la un han. Dar hangiul, om rău, a refuzat să-i primească, spunându-le că nu mai are camere libere. Nevasta omului s-a arătat nemulţumită.
– Ei, lasă, femeie, a încercat să o liniştească omul, lasă, că ştie Dumnezeu ce e mai bine!
– Mai, omule, zise atunci femeia sa, dar ce poate fi bine când, uite! – nu avem unde sta peste noapte?!
În sfârşit, au plecat mai departe şi, spre bucuria lor, au întâlnit un ţăran, om sărac, dar bun la suflet. Văzând că i-a prins noaptea pe drum, ţăranul i-a primit cu drag în căsuţa lui.
Dar a doua zi dimineaţa, când au vrut să plece mai departe, ţăranul le-a dat o veste uluitoare celor doi călători: peste noapte, hanul fusese atacat de hoţi, care îi jefuiseră pe toţi călătorii.
– Vezi, i-a mai spus omul femeii – trebuie să avem încredere în felul în care Dumnezeu le rânduieşte pe toate. Ţii minte ce ţi-am spus aseară? „Lasă, ştie Dumnezeu ce e mai bine”.

„Fără nici o îndoială că Dumnezeu rânduieşte faptele noastre mai bine decât am putea-o face noi înşine”.

Citește continuarea pe realitateaspirituala.net

Articolul precedentDoi șoferi din Cluj, implicați într-un accident rutier între Sâncraiul Almașului și Sutoru! Unul a rămas fără permis pentru următoarele 90 de zile
Articolul următorMiron Mitrea, despre schimbările majore din UE produse din cauza războiului: Țările din Vest au un leadership foarte slab