Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) a organizat un call-center intern și a stabilit un număr unic de apel la care cetățenii pot suna pentru a obține informații suplimentare cu privire la modalitățile de acordare a șomajului tehnic. Angajatorii sau angajații care doresc să obțină informații suplimentare cu privire la acordarea șomajului tehnic, pot apela: 021/4444-000, număr cu tarif normal. Am decis ca opt angajați ai ANOFM să lucreze în același timp în sistem call-center, pentru a clarifica românii acolo unde există nelămuriri cu privire la șomajul tehnic. În cazurile în care apelanții au nevoie să intre în legătură cu agențiile teritoriale de care aparțin, operatorii din call-center îi vor direcționa. În perioadele de criză, este vitală rapiditatea adoptării deciziilor, dar și modul în care ne organizăm pentru implementarea acestora. Prin urmare, am luat din timp măsurile necesare pentru a răspunde cu promptitudine tuturor solicitărilor, conștienți fiind că de munca noastră depinde viitorul angajaților și al companiilor din țara noastră”, a declarat președintele ANOFM, Victor Picu.  Astfel, angajatorii, care sunt direct afectați de măsurile impuse odată cu declanșarea stării de urgență, vor putea beneficia, din bugetul asigurărilor pentru șomaj, de plata indemnizațiilor acordate salariaților în valoare de 75 la sută din salariile brute acordate, pentru toți angajații lor, dar nu mai mult de 75 la sută din câștigul salarial mediu brut prevăzut de Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020. Angajatorii afectați indirect, dar ale căror încasări au scăzut cu cel puțin 25 la sută față de primele două luni ale anului și care nu au capacitatea financiară pentru a plăti toți salariații, vor putea beneficia de măsurile prevăzute de OUG 30/2020, respectiv de plata șomajului tehnic din bugetul asigurărilor pentru șomaj, pentru cel mult 75 la sută dintre angajați care au contracte active la data intrării in vigoare a OUG. Documentele necesare acordării șomajului tehnic pot fi depuse la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Sălaj prin poșta electronică, la adresa de email [email protected]

Articolul precedentPlata ratelor la bănci va fi amânată până la sfârșitul anului
Articolul următorInducere în eroare a organelor judiciare și act sexual cu minor – polițiștii sălăjeni fac cercetări