Primăria municipiului Zalău are în lucru un regulament privind scutirea impozitului anual pe clădiri sau a taxei lunare pe clădiri, pentru perioada stării de urgență. Potrivit unei informări, vor putea beneficia de această scutire proprietarii clădirilor nerezidențiale, persoane fizice și juridice, care au desfășurat o activitate economică, iar în perioada stării de urgență au fost obligați, potrivit legii, să-și întrerupă total activitatea economică sau dețin certificatul pentru situații de urgență, emis de Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, prin care se certifică întreruperea parțială a activității economice. De asemenea, mai pot beneficia de această scutire concesionarii, locatarii, titularii dreptului de administrare sau de folosință a unei clădiri proprietatea publică sau privată a statului ori a unităților administrativ-teritoriale, care au fost obligați, potrivit legii, să își întrerupă total activitatea economică.
”În cadrul regulamentului vor fi stabilite și alte condiții pe care beneficiarii trebuie să le îndeplinească, documentele aferente, precum și termenul de depunere al solicitărilor. Pentru persoanele care au achitat impozitele și taxele până în prezent, sumele datorate vor fi recalculate, iar valoarea achitată în plus va fi restituită”, se arată într-o informare a Primăriei Zalău.

Articolul precedentLudovic Orban: Dacă oamenii se comportă responsabil, uşor – uşor o să revenim la normalitate
Articolul următorLa Casa Județeană de Pensii Sălaj s-a reluat activitatea cu publicul