Iubitorii de muzică clasică sunt aşteptaţi la un concert susţinut de Antal Zalai – vioară şi Balázs Boda – pian. Concertul de muzică clasică, în organizarea Centrului de Cultură şi Artă al Județului (CCAJ) Sălaj, va avea loc marţi, 7 mai 2019, începând cu ora 19, în sala „Dialoguri europene” a instituţiei de cultură precizate, iar intrarea este liberă. Programul cuprinde – Richard Strauss ”Sonata pentru vioară și pian în mi bemol major, op. 18”,  Henryk Wieniawski – ”Fantezia Faust, op. 20”, Jean Sibelius – ”6 Morceaux Pour Violon et Piano, op. 79” şi  Pablo Sarasate – ”Fantezia Carmen, op. 25”. „Un violonist ieșit din comun, caracterizat de o tehnică perfectă, un sunet strălucitor și amplu, o muzicalitate curată și matură și o personalitate nobilă” – declara legendarul violonist rus Igor Oistrach despre colegul maghiar cu cincizeci de ani mai tânăr – Antal Zalai, este considerat de fanii lui de pretutindeni ca fiind vârful artei violonistice clasice, un artist extraordinar.

Violonistul Antai Zalai

Antal Zalai este printre puținii artiști pe care și colegii de breaslă îl elogiază în toată lumea. Este unic printre violoniști prin sunetul caracteristic, formarea muzicală matură și virtuozitatea elegantă, îl recomandă ca reprezentant târziu al epocii de aur, al artei violonistice. „Câteodata Antal Zalai cântă cu eleganța nobilă a lui Milstein – incluzând și sunetul său strălucitor. Alte ori este mai eclectic: Melodia Evreiască unește sunetul deosebit al lui Elman, intensitatea lui Heifetz și fluiditatea pură a sunetului lui Grumiaux” – scria criticul lui Fanfare Magazine. Creșterea organică a fan-clubului său și a popularității sale se datorează videografiei continuu dezvoltate, unde prezintă piesele literaturii violonistice cele mai dificile. Pe YouTube și pagina oficială Facebook are mai multe milioane de accesări. Cele 24 de Capricii de Paganini au avut un succes grandios, au primit mii de share-uri și au dus la o serie de invitații pentru concerte. Înregistrările video – precum și CD-urile realizate anterior – sunt accesibile la toate magazinele online importante. Actualmente artistul pregătește înregistrările celor 6 sonate și partite solo ale lui J.S.Bach. Recent Antal Zalai a fost protagonistul a șase concerte de la Staatsphilharmonie din Nuremberg, a ținut un recital Paganini la festivalul LongLake de la Lugano, a concertat la Montreal cu Orchestra de cameră Liszt Ferenc, a cântat în Mexic, Brazilia, Kuweit, Rusia, Belgia, Slovenia și Ungaria. În această perioadă Antal Zalai a cântat de mai multe ori și câte două concerte de vioară în cadrul aceluiași concert. Anterior a cântat cu Royal Liverpool Philharmonic, Deutsches Symphonie-Orchester Berlin sau Sinfonetta din Hong Kong în calitate de solist. La Viena a debutat la concertul de gala „Frühling in Wien” cu Wiener Symphoniker sub comanda lui Fabio Luisi. Concertul din Sala de Aur de la Musikverein a fost transmis pentru milioane de telespectatori de canalele ORF și 3SAT. La New York a cântat concertul de Dvořak cu ocazia „Naumburg Orchestral Concerts”, concerte de vară la Central Park. La Lausanne a urcat pe scenă alături de legendarul tenor José Carreras, interpretarea lui Ravel la Londra a stârnit admirația prințului Charles de Wales. A oferit o reprezentație memorabilă de Ceaikovski la Festivalul Istambul, o serată Paganini la festivalul Yuri Bashmet de la Minsk, a fost solist în două seri la festivalul George Enescu din România. Recitalul de la sala mare din Vancouver Chan Centre for Performing Arts s-a ținut cu casa închisă, la fel la Carnegie Hall Weill Recital Hall din New York sau Palatul Artelor din Budapesta. În Taivan a oferit un recital pe vioara Stradivari „ex-Mischa Elman” din 1722. De-a lungul carierei de până acum a cântat în patruzeci de țări de pe patru continente, cu dirijori ca Yoel Levi, Lawrence Foster, Gilbert Varga, Ludovic Morlot, Laurent Petitgirard, Shlomo Mintz, Enrique Batiz, Kocsis Zoltán, Vásáry Tamás și Takács-Nagy Gábor. A înregistrat discuri pentru casele de discuri Brilliant Classics, Hungaroton sau BCM Records, printre altele cântând sonatele pentru vioară de Enescu și integrala pentru vioară de Bartók. Antal Zalai s-a născut la Budapesta, într-o familie de muzicieni, tatăl, bunicul și străbunicul fiind tot muzicieni. A început studiul viorii la cinci ani, primul concert l-a dat la 6 ani. La doisprezece ani, superstarul de la Hollywood, Monica Bellucci l-a întrodus la spectacolul de gală UNESCO, transmis în direct de televiziunea RAI. Un an mai târziu a cântat pentru Isac Stern, care a prezis o carieră strălucită pentru tânărul violonist. În același an, sub bagheta lui Paavo Järvi a debutat la un concert de gală televizat în Suedia. La cincisprezece ani a intrat în atenția publicului internațional cu ocazia interpretării Concertului nr.1 de Bartók în sala Mare a Academiei de Muzică din Budapesta, concert organizat cu ocazia împlinirii a 80 de ani al Lordului Yehudi Menuhin. Menuhin a fost prezent la acel concert, considerându-l pe Antal Zalai unul din cele mai mari talente din câte a întâlnit. La optsprezece ani a pregătit prima înregistrare pe un disc comun cu Starker János, Varga Tibor și Sebők György.Studiile le-a făcut la Budapesta și Bruxelles. În 2001 a studiat pentru o scurtă perioadă în clasa lui Pinchas Zukerman. Sosirea în New York s-a întâmplat să fie pe 11 septembrie, evenimentele acelor zile marcându-l sufletește. În prezent Antal Zalai trăiește într-o ambianță frumoasă și liniștită pe malul lacului Balaton împreună cu soția și pisica preferată a familiei. Artistul cântă pe un instrument Stradivari fabricat în 1733, care a aparținut renumitului artist maghiar Garay György.

Pianistul Balázs Boda

Pianistul Balázs Boda este absolvent al Academiei de Muzică “Franz Liszt” din Debrecen/Ungaria, unde după terminarea studiilor rămâne asistent universitar începând deasemeni şi o frumoasă carieră solistică care îi oferă șansa să concerteze alături de importante orchestre și dirijori din Ungaria și de peste hotare.În timpul anilor de studenție, pianistul participă la diverse concursuri naționale și internaționale unde obține premii care îi oferă șansa de a fi remarcat și apreciat de lumea muzicală. Balázs Boda este în prezent asistent universitar şi profesor corepetitor în cadrul Academiei de Muzică “Franz Liszt” din Debrecen -Ungaria.

Articolul precedentÎnceput timid de campanie electorală în municipiu
Articolul următorSute de amenzi, aplicate de polițiștii sălăjeni