Instituția Prefectului Județului Sălaj, Asociația Culturală Heart-Core, Direcția Județeană pentru Cultură Sălaj și Casa Municipală de Cultură Zalău invită zălăuanii la un recital cameral dedicat celebrării Președinției României la Consiliul Uniunii Europene ”România Universalis”. Recitalul va avea loc vineri, 14 iunie, începând cu ora 18:00 în sala de spectacole din Clădirea Transilvania. Intrarea se face pe bază de invitație în limita locurilor disponibile. Invitațiile se pot ridica de la sediul Casei Municipale de Cultură Zalău, de luni până joi în intervalul orar 9.00-16.00, respectiv vineri în intervalul orar 9.00-13.00. Potrivit organizatorilor, invitațiile mai pot fi ridicate vineri, în intervalul orar 17.00 -18.00, de la  sala de spectacole din Clădirea Transilvania.