Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Sălaj s-a întrunit azi, 3 iunie, sub coordonarea prefectului Florin Florian, în cadrul unei ședinței extraordinare, pentru adoptarea unui plan de măsuri pentru controlul pestei porcine africane (PPA) confirmată la porc domestic, în localitatea Meseşenii de Jos.

Planul stabileşte că începând cu data 3 iunie s-a impus o zonă de protecție în jurul focarului din Meseşenii de Jos, cu o rază de trei km, incluzând localitatea Meseşenii de Jos şi o zonă de supraveghere, cu o rază de 10 km, incluzând localităţile: Aghireş, Zalău, Fetindia, Meseţenii de Sus, Stârciu, Hurez (parţial), Plesca, Peceiu, Horoatu Crasnei, Crasna, Ratin, Bic, Periceiu (parţial), Periceiu Mic, Recea, Recea Mica, Hereclean (parţial) şi Panic, potrivit unei informări a Prefecturii Sălaj.

În zona de supraveghere se va realiză în perioada imediat următoare un recensământ al exploatațiilor cu porcine. Alte măsuri incluse în plan: deplasarea şi transportul porcilor pe drumuri publice sau private sunt interzise, cu excepţia cazului în care sunt avizate de autoritatea veterinară locală şi niciun animal domestic nu poate intra sau părăsi o exploataţie fără autorizarea autorităţii veterinare locale; orice îmbolnăvire sau mortalitate trebuie anunțată la DSVSA Sălaj, iar animalele sau cadavrele trebuie izolate până la investigarea, intervenția, recoltarea de probe și dispunerea măsurilor de către autoritatea veterinară; la intrările şi ieşirile din gospodăriile populaţiei care deţin porci se vor instala dezinfectoare individuale şi se vor intreprinde campanii de informare a crescătorilor de suine cu privire la: evoluția pestei porcine africane, modalitatea de transmitere, simptomatologia, restricțiile impuse, implementarea de norme minime de biosecuritate pentru crescători de suine, alte măsuri de prevenire a răspândirii și combatere a bolii.

În cadrul şedinţei CJSU de astăzi, a fost adoptat şi un plan de măsuri pentru combaterea PPA în cazurile confirmate la mistreţi, din judeţul Maramureş, la care zona afectată include parţial fondurile de vânătoare Băbeni şi Ileanda. Astfel, în zona de control temporar au fost inclus localităţile Vălişoara,Topliţa, Purcăreţ, Lemniu, Răstoci, Perii Vadului, Bizuşa Băi şi Luminişu.

Articolul precedentPrintr-o scrisoare, edilul Zalăului solicită sprijin financiar Guvernului pentru pagubele produse de potopul care s-a abătut asupra orașului
Articolul următorAu furat cai din Balc. Polițiștii sălăjeni i-au prins în Recea Mică