Peste 1100 de persoane au fost verificate de structurile Ministerului Afacerilor Interne cu privire la respectarea măsurilor pe perioada stării de alertă. Trei persoane au fost  identificate că nu respectă măsurile de izolare/carantină.

În ultimele 48 de ore, în urma activităţilor desfăşurate pe raza întregului județ, oamenii legii din Sălaj au legitimat 1.180 persoane și au verificat 261 mijloace de transport persoane și 144 societăți comerciale.

Pentru abaterile constatate, polițiștii au aplicat 131 sancţiuni contravenţionale, dintre care 129 pentru nepurtarea măștii de protecție şi două pentru nerespectarea măsurilor privind izolarea/carantina.

Pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală au aplicat și polițiștii locali 16 sancțiuni contravenționale. O altă sancţiune a fost aplicată pentru nerespectarea măsurilor privind izolarea/carantina.

Pe lângă acțiunile desfășurate pentru prevenirea răspândirii noului virus, polițiștii au mai desfășurat 16 acțiuni punctuale, iar pentru abaterile constatate au fost aplicate 102 sancțiuni contravenționale.

Alte 10 sancţiuni au fost aplicate de jandarmii sălăjeni, pentru nepurtarea măștii de protecție.

Valoarea totală a sancţiunilor aplicate este de 107.400 lei.

În activităţi au fost angrenaţi 73 de poliţişti, 40 jandarmi şi 29 poliţişti locali.

Sursa: Realitatea de Salaj

Articolul precedentAtenționare de vreme rea! Mai multe județe sub COD PORTOCALIU, restul țării sub COD GALBEN
Articolul următorBilanț coronavirus: 2.644 de cazuri noi și 65 de decese. Vezi situația pe fiecare județ