Oamenii de ştiinţă au declarat că au reuşit să cultive pentru prima dată seminţe ale unor plante de pe Terra în recipiente ce conţin mostre de sol prelevate de pe suprafaţa Lunii în timpul misiunilor NASA, dintre anii 1969 şi 1972.

Astăzi oamenii de ştiinţă au anunţat că au plantat seminţe ale unei unei mici plante cu flori, Arabidopsis thaliana, în 12 recipiente cu dimensiunea unui degetar în care a fost plasat câte un gram de sol de pe Lună, o materie care poartă denumirea de regolit lunar, conform Reuters.

Seminţele au încolţit iar plantele au început să se dezvolte în acele recipiente.

Regolitul lunar, cu particulele sale ascuţite şi cu lipsa sa de materie organică, diferă foarte mult de solul de pe Terra, iar oamenii de ştiinţă nu ştiau dacă seminţele vor germina.

„Când am văzut acea abundenţă de muguri verzi apărând în toate recipientele, ni s-a tăiat răsuflarea”, a fost decparația profesoareu de horticultură Anna-Lisa Paul, directoarea Centrului Interdisciplinar de Cercetări Biotehnologice din cadrul Universităţii Florida şi coautoare a acestui studiu publicat în revista Communications Biology.

„Plantele pot să crească în regolit lunar. Acest exemplu are o importanţă uriaşă şi deschide calea spre explorări viitoare care pot folosi resurse de pe Lună şi, probabil, de pe Marte”, mai spune cercetătorul.

„Fiecare sămânţă a încolţit şi nu au existat diferenţe exterioare în primele stadii de dezvoltare între plantele crescute în regolit lunar – compus majoritar dintr-o crustă sfărâmată de roci bazaltice – şi cele crescute, pentru a permite o comparaţie, în cenuşă vulcanică de pe Terra, având o compoziţie minerală similară şi dimensiuni asemănătoare ale particulelor sale componente.

Plantele cultivate în regolit lunar, probabil deloc surprinzător, au evoluat însă mai puţin bine decât cele din grupul de control. Ele s-au dezvoltat mai lent şi au fost, în general, mai mici, au avut mai multe rădăcini subdezvoltate şi au prezentat mai multe trăsături asociate stresului, precum frunze mai mici şi o coloraţie puternică de roşu şi negru, care nu este tipică pentru o creştere sănătoasă.

De asemenea, au prezentat şi o activitate asociată stresului, similară reacţiei pe care plantele o au faţă de sare, metale şi oxidare.

Deşi acele plante au putut să crească în regolit, ele au trebuit să muncească din greu pentru a face acest lucru”- Anna-Lisa Paul.

 

Articolul precedentMotivul inedit pentru care astăzi trebuie să mănânci neaparat plăcintă cu mere
Articolul următorSingurul lucru pe care Putin nu l-a luat în calcul când a pornit războiul în Ucraina – un analist japonez descifrează jocul armatei ruse