Polițiștii sălăjeni intensifică, în această perioadă, controalele pe drumurile din județ, în special pe cele pe linia consumului de substanțe interzise înainte de urcarea la volan. 

Tot mai mulți șoferi sunt depistați conducând autovehiculele sub influența băuturilor alcoolice, dar și a substanțelor psiho-active interzise prin lege. Controalele, cele pe linia consumului de substanțe interzise înainte de urcarea la volan, fac parte dintr-o acțiune ce se desfășoară la nivel național, în toate județele.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj, de la începutul acestui an, polițiștii rutieri sălăjeni au desfășurat 20 acțiuni pe linie de alcool. Au fost depistate 76 de persoane care au condus autotvehiculele sub influența bauturilor alcoolice, acestea reprezentând un real pericol pentru siguranța traficului rutier, dar mai ales pentru viața celorlalți participanți la trafic – șoferi, motocicliști, bicicliști ori pietoni.
Dintre acestea, 31 de persoane au evidențiat o valoare de peste 0,40 ml/l alcool în aerul expirat, motiv pentru care s-a impus recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei, iar o persoana a fost depistată în timp ce conducea sub influența unor substanțe psihoactive, iar o persoana a refuzat a refuzat prelevarea de mostre biologice, urmând să răspundă în fața legii și pentru această faptă.
De asemenea, a crescul alarmant numărul infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, o infracțiune care a produs de multe ori tragedii pe șosele. În acest sens, polițiștii acționează cu toate aparatele radar din dotare, pentru descurajarea celor care uită de limita de viteză.
Articolul precedentLa ITM Sălaj: sesiuni de informare pentru angajatorii care au încadrat în muncă cetăţeni străini
Articolul următorSe întâmplă în Zalău! Vânzătoarea unui magazin, tâlhărită și pălmuită de două tinere