Din cauza căderilor masive de zăpadă din ultima perioadă, pompierii militari din cadrul Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) ”Porolissum” Sălaj au intervenit în zeci de situaţii. Numai în cursul zilei de luni, 17 decembrie, aceştia au fost solicitaţi în patru cazuri. Prima intervenţie a avut loc în jurul orei 6,47 pentru degajarea unui copac căzut pe partea carosabilă, la ieşire din localitatea Ileanda spre Dabîceni. La faţa locului a intervenit Garda de pompieri Ileana cu o autospecială. În jurul orei 7,21, tot pompierii de la Garda Ileanda, cu o autospecială, au intervenit pentru degajarea unui alt copac căzut pe partea carosabilă, la ieşirea din localitatea Dăbîceni spre localitatea Rus. De asemenea, în jurul orei 8,20, aceştia au mai fost solicitaţi să intervină pentru degajarea unui copac căzut pe partea carosabilă, în localitatea Bârsău Mare, lângă o pensiune .
În jurul orei 10,22, pompierii zălăuani au intervenit pentru înlăturarea zăpezii de pe acoperişul unui bloc din municipiu. Mai exact, pe partea laterală a acoperişului, o bucată de zăpadă stătea să cadă reprezentând un pericol pentru trecătorii din zonă.

Articolul precedentValcău de Sus: tavanul unui saivan, prăbuşit sub greutatea zăpezii. Circa 100 de oi, surprinse sub dărâmături
Articolul următor„Un mediu curat pentru o viață sănătoasă” – un nou proiect la API Zalău