Premierul României, Viorica Dăncilă, s-a aflat în cursul acestei zile, în vizită în județul Sălaj, printre cei care au făcut parte din delegația oficială numărându-se ministrul Sănătății, Sorina Pintea, ministrul pentru Românii de Pretutindeni, Natalia Intotero, şi secretarul de stat în Ministerul Agriculturii, Daniel Botănoiu.

După o scurtă întâlnire cu reprezentanții autorităților locale și județene, ce a avut loc la sediul Instituției Prefectului Sălaj, prim-ministrul a efectuat o vizită la Spitalul Județean de Urgență Zalău. “O impresie bună, de oameni profesionişti, oameni dedicaţi, oameni care salvează vieţi, un spital în care se vede preocuparea Consiliului Judeţean, cu aparatură performantă. Dincolo de creşterea salarială pe care acest Guvern a făcut-o pentru personalul medical, pentru medici, trebuie să avem în vedere şi aparatura necesară, trebuie să avem în vedere construcţia de noi spitale, trebuie să creăm cadrul necesar, astfel încât medicii să poată să-şi desfăşoare activitatea”, a declarat Viorica Dăncilă.

Tot în cursul zilei de astăzi, Viorica Dăncilă, alături de ambasadorul Franţei în România, a vizitat fabrica de anvelope Michelin.

Vizita demnitarului pe meleagurile sălăjene s-a încheiat cu o conferință de presă, ce a avut loc la sediul Centrului de Cutură și Artă al județului Sălaj, unde, de altfel, s-a întâlnit și cu s-a întâlnit cu reprezentanţii organizaţiei judeţene a PSD. “Am încercat, în cadrul vizitei de la Zalău, să vedem care este stadiul proiectelor realizate ca urmare a folosirii fondurilor europene și fondurilor guvernamentale; am văzut investițiile în domeniul Sănătății, am discutat cu oamenii, iar dincolo de ceea ce s-a realizat am vrut să vedem și care sunt problemele existente în județ, astfel încât să venim și cu răspunsuri la acestea. M-a bucurat faptul că aproape toate localitățile județului au fost folosite fondurile din PNDL 1 și PNDL 2 ceea ce arată că acest program a avut efectul pe care ni l-am dorit. Am discutat și despre Fondul de Dezvoltare și Investiții și despre necesitatea accesării acestor fonduri, pentru că dorința fiecărui edil și a fiecărei comunități este aceea de a se dezvolta. O problemă semnalată este cea pe care am întâlnit-o în toate județele, referitoare la lipsa forței de muncă, a celei calificate în special, am discutat și despre învățământul dual și profesional, lucruri importante dacă vrem investiții în România”, a declarat Viorica Dăncilă.

În faţa Centrului de Cultură și Artă al județului Sălaj, Viorica Dăncilă a fost întâmpinată de câteva zeci de persoane cu huiduieli şi cu pancarte, ce aveau inscripționate mesaje precum „Fără penali”, „PSD, ciuma roşie”, „Asasini de vise” şi „Hoţii”. Unul dintre protestatari a adus o coroană, iar un altul un Dicţionarul Explicativ al limbii române.

„În multe oraşe vedem aceiaşi oameni, care se deplasează cu foarte multă rapiditate de la o localitate la alta. Într-o democraţie, protestele sunt normale, dar nu le vedeţi făcute într-un mod civilizat. Niciodată pe români nu i-a caracter violenţa verbală, jignirile, această dezbinare, această atitudine care nu cred că place cuiva. M-am întâlnit şi la intrarea în spital cu unul dintre care au contestat guvernarea şi l-am rugat să îmi spună efectiv ce îl deranjează, pentru că Guvernul României este dispus la dialog. Consider că soluţiile le putem găsi numai prin dialog, nu prin aceste manifestări care nu ne reprezintă ca români şi cred că nimeni nu se poate identifica cu o astfel de manifestare. Efectiv nu cer nimic, ci au doar această dorinţă de a jigni, de a aduce dezbinare în societate. Fiecare îşi arată valoarea prin modul în care se manifestă. Am văzut că este un plan, în care întâlnim aceiaşi oameni în mai multe locuri. Stau şi mă gândesc: sunt aşa de uşor de cumpărat? Chiar nu le pasă de impresia celor din jurul lor? Chiar nu se gândesc cât de rău fac ca şi imagine?”, a răspuns premierul, întrebat ce părere are despre acțiunile protestatarilor.
Delegația guvernamentală a părăsit Sălajul după ora 15, urmând să ajungă în cursul serii în județul Maramureș.

 

Articolul precedentS-a ales cu dosar penal pentru 250 de lei
Articolul următorAdoptată în străinătate, o tânără născută în Zalău își caută mama biologică