Președintele Klaus Iohannis a promulgat miercuri Legea care prevede amânarea plății chiriilor pe perioada stării de urgență.

Conform legii, „locatarii – operatori economici, practicanţi ai profesiilor liberale, entităţile juridice de drept privat – a căror activitate a fost întreruptă sau a căror venituri sau încasări au scăzut cu cel puţin 15% în luna martie 2020 faţă de media ultimului an calendaristic în perioada de aplicare a stării de urgenţă, persoanele fizice afectate economic direct sau indirect în perioada de aplicare a stării de urgenţă pot amâna la cerere, fără plata de dobânzi şi penalităţi, plata chiriei pentru folosinţa imobilelor înregistrate ca sedii, puncte de lucru sau locuinţe”.

Perioada pe care contribuabilii pot beneficia de amânarea plății chiriei este perioada pe care s-a negociat scăderea contravalorii folosinței bunului imobil, dar nu mai mult de 31 decembrie 2020.

Pentru a beneficia de amânarea la plata chiriei, locatarii respectivi trebuie să pună la dispoziţia organului fiscal teritorial competent orice fel de act justificativ care să ateste imposibilitatea plăţii chiriei în perioada specificată în actul adiţional dintre locator şi locatar.

„Pot face cerere de plată către operatorul fiscal teritorial competent, locatorii care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

a) chiria lunară specificată în actul adițional dintre locator și locatar specificat la art. 1 alin. (3) lit. b) este mai mică, cel mult egală cu chiria din februarie 2020.

b) valoarea maximă a chiriei lunare din actul adițional este de maximum 10.000 RON pentru operatorii economici pentru fiecare locație și maximum 2.000 RON pentru persoane fizice pentru o singură locație”, stabilește legea promulgată de Iohannis.

Cererea de amânare a plății chiriei poate fi depusă și prin poștă electronică la o adresă de e-mail care va fi afișată pe pagina de internet a fiecărui organ fiscal teritorial.

Poriectul a fost inițiat de PSD și a fost votat de Parlament la finalul lunii aprilie.

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentMesajul premierului Ludovic Orban cu ocazia marcării a 106 ani ani de la naşterea lui Corneliu Coposu.
Articolul următorNiciun caz nou de coronavirus în județul Sălaj, în ultimele 24 de ore