Biserica de lemn din localitatea sălăjeană Brusturi este unul dintre acele monumente din România care nu vor mai supraviețui iernii 2018 – 2019, dacă nu se intervine de urgență. Este mesajul iniţiatorilor proiectului „Ambulanța pentru monumente”, care au decis să se implice în salvarea ei şi au demarat o campanie online pentru strângere de fonduri. Potrivit acestora, intervenția pentru refacerea învelitorii și consolidarea acoperișului este programată pentru luna octombrie a acestui an.

„Ambulanța pentru monumente” este un proiect-pilot care își propune să acționeze eficient în domeniul salvgardării patrimoniului imobil, prin punerea în siguranță a unor obiective de patrimoniu importante aflate în stare avansată de degradare sau de precolaps. „Deja beneficiem de o echipă consolidată de specialiști, între care Ileana Burnichioiu și Bogdan Ilieș, care ne vor ajuta pro bono cu realizarea unei părți a documentației. Alteța sa Regală, Prințul de Wales, susținător al proiectului „Ambulanța pentru monumente”, va sprijini intervenția cu o parte din costuri. Dar, pentru a ajunge la suma necesară, ne bazăm din nou și pe ajutorul vostru. Orice fel de sumă contează!”, au mai menţionat iniţiatorii proiectului.

Monumentul provine cel mai probabil din jurul anului 1701 și este înscris în Lista Monumentelor Istorice (SJ-II-m-A-05026). A fost ridicat din bârne de stejar, la dimensiuni reduse, pe un plan dreptunghiular. La răsărit, absida se închide în cinci laturi, iar pe sud se remarcă un pridvor (de-a lungul pronaosului, naosului și absidei altarului) și îmbinări în console masive. Vechimea, tehnica arhaică de construcție, silueta, detaliile sculptate (la interior și exterior), alături de pictura din interior (care a avut cel mai mult de suferit de la ploi) constituie argumente puternice pentru ca acest reprezentant deosebit al arhitecturii noastre din lemn să fie cât mai repede salvat.

sursa foto: Facebook /Ambulanta pentru monumente /(pr. Cristian Popa, Bogdan Ilieș, Eugen Vaida)

Articolul precedentEleve din Zalău, premiate la Olimpiada Internațională de Lectură
Articolul următorColectare de jucării pentru copiii afectați emoțional în urma unor situații de urgență