Consiliului Județean Sălaj își deschide porțile pentru absolvenții de studii superioare care doresc să se implice activ în viața județului prin participarea, pe parcursul a șase luni consecutive, la singurul program de internship din administrația publică sălăjeană.

Sunt disponibile șase locuri, astfel:
 
Direcția Juridică și Administrație Locală: 1 loc
 
Direcția Investiții și Programe Publice: 3 locuri
 
Direcția Patrimoniu: 2 locuri
 
„Aflat la prima ediție, programul are ca obiective îmbunătățirea cunoștințelor și dezvoltarea abilităților profesionale ale internilor, dobândirea de experiență profesională, abilități practice și competențe specifice activității desfășurate în cadrul Consiliului Județean Sălaj, precum și familiarizarea internilor cu procesul normativ și administrativ propriu al instituției. Mai mult decât atât, prin inițiativa noastră dăm șansa tinerilor să contribuie la dezvoltarea comunității din care fac parte. Sperăm ca programul să fie unul atractiv pentru cei care vor să învețe cum se face administrație”, a precizat Dinu Iancu-Sălăjanu, președintele Consiliului Județean Sălaj.
 
Cei interesați își pot depune dosarele la sediul Consiliului Județean Sălaj, Piața 1 Decembrie 1918, nr. 11, Zalău, până în 10 noiembrie 2021, ora 16.00.
 
Detalii privind condițiile de eligibilitate, documentele necesare înscrierii și procedura de selecție: https://bit.ly/2XEAZlY

Sursa: Realitatea de Salaj

Articolul precedentBilanț coronavirus 26 octombrie: 16.765 cazuri noi și 523 decese
Articolul următorBilanț coronavirus 26 octombrie. Explozie de noi infectări: aproape 17.000 de cazuri, peste 500 de decese