Două cadre didactice ale Școlii Gimnaziale “Corneliu Coposu” Zalău, respectiv Monica Groza și Cristian Ioviță, au participat, în perioada 7-15 mai, la a doua activitate de mobilitate din cadrul proiectului Erasmus+ în Malta, Senglea.

La cursul “Non-formal for inclusion-using non formal education methods to foster inclusion”, furnizor de curs Edu2Grow, au participat cadre didactice din șapte țări.

Activitatea interculturală, tombola, role-play, metoda caruselului, prejudecata, incluziunea, conflictul, medierea, motivația, activitățile outdoor, dinamica grupului, vizitarea unei școli primare, diseminarea au fost punctele atinse pe parcursul celor nouă zile de curs, potrivit coordonatorilor proiectului.

Articolul precedentClădirile Consiliului Județean, afectate de grindină. Reparațiile se fac cu bani destinați întreținerii drumurilor județene
Articolul următorSe caută voluntari pentru Festivalul ”Ecouri meseșene”