O echipă de specialiști din cadrul Academiei Tehnice Militare, coordonată de lt. col. Marius Valeriu Cîrmaci – Matei, alături de reprezentanții Primăriei municipiului Zalău, se află zilele acestea la Zalău pentru a găsi soluții care să permită construcția șoselei de centură a municipiului – tronson II.

Joi, 19 iulie 2018, la sediul Primăriei municipiului Zalău, reprezentanții instituției, respectiv Ionel Ciunt – primarul municipiului Zalău, viceprimarii Teodor Bălăjel și Nicolae Fazakas, Dan Curea – director Direcția tehnică, Vlad Petre – arhitect șef și Ramona Butcovan – șef Serviciul Managementul proiectelor s-au întâlnit cu reprezentantul Academiei Tehnice Militare. Potrivit reprezentanților Primăriei Zalău, discuția a vizat activitatea echipei de specialiști din Academia Tehnică Militară care, în perioada 17 – 20 iulie 2018, este în Zalău pentru a demara lucrările de evaluare a nivelului de risc și pentru a efectua studiile balistice, precum și pentru identificarea soluțiilor de protecție balistică necesare în Poligonul Aghireș, soluții care să permită construcția șoselei de centură a municipiului. Astfel, reprezentanții celor două instituții amintite, au efectuat vizite în teren pentru stabilirea cu exactitate a tuturor zonelor care ar putea constitui un risc, pentru a se edifica elemente de protecție, procedurile de lucru și pentru verificarea datelor topografice necesare. „Lucrările privind studiul de fezabilitate pentru centura ocolitoare a municipiului Zalău – tronsonul II sunt în graficul stabilit, iar termenele contractate cred că vor fi respectate, astfel încât, anul viitor să înceapă, efectiv, lucrările pentru realizarea acestui proiect”, a declarat Ionel Ciunt, primarul municipiului Zalău.

Articolul precedentSimulare: pădurea din localitatea Gălpîia, cuprinsă de flăcări
Articolul următorPatronii din Sălaj pun la bătaie 138 de joburi vacante