Au fost afișate, în cursul zilei de astăzi 24 iulie, rezultatele finale, după contestații, din cadrul Concursului Național de Titularizare. În Sălaj, încă opt cadre didactice au obţinute note peste 7, rata de promovare crescând astfel cu câteva procente.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Sălaj, au depus contestații 63 dintre cei 305 candidați. Au fost admise 62 contestații (42 cu note mai mari decât nota inițială și 20 cu note mai mici), iar o singură lucrare și-a păstrat nota inițială, în urma recorectării.

După soluționarea contestațiilor, 8 cadre didactice au obținut note peste 7 (șapte), rata de promovare crescând de la 46,89 la sută inițial la 49,51lasută.Rezultatele din acest an sunt mai bune în comparație cu anul 2017 când promovabilitatea a fost 48,60 la sută.

Din punct de vedere statistic, la finalul concursului, situația este următoarea: 50 note sub 5 (16,39%), 104 note între 5 și 6,99 (34,11%), 148 note între 7și 9,99 (48,52 %) şi 3 note de 10 ( una la învățători, una la psihopedagogie specială, respectiv arte vizuale).

Articolul precedentRezultate Definitivat 2018 Sălaj. Au fost afişate notele, rata de promovare – 79,59 la sută
Articolul următorConcursul Național ”Mesajul meu antidrog” și-a desemnat câștigătorii. Trei locuri I pentru elevii din Sălaj