Șoferul de 57 de ani, din Zalău, Gheorghe Gurzău, implicat în accidentul din 19 februarie, în urma căruia o minoră de 12 ani și-a pierdut viața, a solicitat miercuri, 2 octombrie, la primul termen al procesului aflat pe rolul Judecătoriei Zalău, strămutarea cauzei. 

Bărbatul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia.

Potrivit reprezentanților Judecătoriei Zalău, miercuri, 2 octombrie, a fost acordat termen pentru 18 octombrie 2019 în vederea soluționării de către Curtea de Apel Cluj a cererii de strămutare formulată de inculpat.

Reamintim că este vorba de șoferul microbuzului ale cărui uși s-au deschis în mers, iar fetița de 12 de ani, care stătea pe o banca improvizată, în spatele locurilor omologate ale autovehiculului, a căzut și și-a pierdut viața lovindu-se de caldarâm.

Potrivit comunicatului Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj, accidentul a avut loc în 19 februarie 2019, pe bulevardul Mihai Viteazul din municipiul Zalău, la volanul microbuzului aflându-se un bărbat de 57 de ani, din Zalău, ce efectua o cursă regulată de transport persoane pe traseul Zalău – Dioşod. Șoferul este, de altfel, și administratorul firmei de transport persoane. Copila nu a murit pe loc, decesul fiind declarat la aproximativ o oră și 15 minute din momentul producerii tragediei.

Articolul precedentA murit la scurt timp după ce a plecat de la spital
Articolul următorLa Cercul Militar – bursa locurilor de muncă pentru absolvenți