Planul de școlarizare pentru anul 2019-2020 va cuprinde 24 de clase de învățământ profesional și profesional dual, deși Inspectoratul Școlar Județean Sălaj solicitase 21 de astfel de clase. 

În urma analizei realizate de Ministerul Educației Naționale cu privire la cifra de școlarizare, raportată la un număr de 2.071 elevi de clasa a VIII-a existenți în Sistemul Informatic Integrat al Învăţământului din România (SIIIR) în momentul actual, pentru județul Sălaj a fost aprobat un total de 77 de clase dintre care 53 clase a IX- a învățământ de zi și 24 clase a IX – a învățământ profesional, inclusiv învățământ dual, cu trei clase mai mult față de numărul de clase necesar cuprinderii tuturor elevilor de clasa a VIII–a existenți în SIIR și conform Legii Educației, potrivit informațiilor furnizate de reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Sălaj.

„La nivelul județului Sălaj, proiectul planului de școlarizare a fost fundamentat inițial ținând cont de un număr de 2190 elevi de clasa a VIII-a existenți în SIIR, corespunzător a 78 de clase. Inspectoratul Școlar județean Sălaj a solicitat, prin proiectul înaintat Ministerului Educației Naționale, aprobarea unui număr de 80 clase, dintre care 59 clase de învățământ liceal și 21 clase de învățământ profesional”, a precizat sursa citată.

Reprezentanții învățământului sălăjean au mai menționat că în repartizarea cifrelor de școlarizare la nivelul unităților de învățământ, Consiliul de Administrație al Inspectoratului Școlar a ținut cont de cele mai importante criterii care promovează un învățământ de calitate: procentul de promovare la examenul de bacalaureat în ultimii doi ani, media de admitere la liceu, efectivele de elevi existente pe clasă, unicitatea profilului/specializării, poziționarea geografică a unității de învățământ precum și încadrarea în bugetul alocat conform costului standard/elev.

Articolul precedentInformare meteorologică: Sălajul, sub asaltul ploilor
Articolul următor”Ziua Bună! – Ziua Voluntarilor Mici”. Elevii sălăjeni au participat la înfrumusețarea traseului Via Transilvanica