Poliţiştii rutieri au depistat în trafic, în primele patru luni ale acestui an, peste 4.500 de șoferi care nu au respectat regimul legal de viteză.

„În perioada 1 ianuarie-30 aprilie a.c., poliţiştii rutieri au acționat pentru prevenirea accidentelor de circulație și pentru siguranța traficului rutier, context în care 4.543 de șoferi au primit sancțiuni contravenționale, pentru nerespectarea regimului legal de viteză”, au precizat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj.

De asemenea, tot în perioada menționată, pe acest segment, oamenii legii au reținut în vederea suspendării 216 permise de conducere.

„Depăşirea limitelor legale de viteză şi viteza neadaptată la condiţiile de trafic reprezintă unele din principalele cauze ale accidentelor rutiere grave produse pe drumurile publice!”, reamintește sursă citată.

Totodată, depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constituie contravenție și se sancționează cu amendă prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni, respectiv de la 9 la 20 de puncte-amendă (în prezent, între 1.305 şi 2.900 de lei). Ca măsură complementară, dreptul de a conduce se suspendă pentru o perioadă de 90 de zile.

Articolul precedentInspectoratul Teritorial de Muncă Sălaj: modificări în munca prestată cu zilieri
Articolul următorÎncep evaluările naționale pentru elevii claselor a II-a, a IV-a și a VI-a