Poliţiştii sălăjeni au depistat în trafic, în primul semestru al acestui an, 6029 de șoferi care nu au respectat regimul legal de viteză.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, în perioada 1 ianuarie-30 iunie, poliţiştii rutieri au acționat pentru prevenirea accidentelor de circulație și pentru siguranța traficului rutier. În cadrul celor 373 de acţiuni desfăşurate, pentru nerespectarea regimului legal de viteză, poliţiştii au aplicat 6029 de sancţiuni contravenţionale. De asemenea, în perioada precizată, pe acest segment, oamenii legii au reținut, în vederea suspendării, 242 premise de conducere.

Trei persoane și-au pierdut viața și 11 au fost rănite grav

Neadaptarea vitezei de deplasare la condiţiile de drum şi trafic este prima cauză generatoare de accidente rutiere. Din această cauză, în cele şase luni ale acestui an, pe raza județului Sălaj, s-au înregistrat 12 accidente de circulație grave, în urma cărora trei persoane și-au pierdut viața și 11 au fost rănite grav.

Viteza, principala cauză generatoare de accidente rutiere grave

Depăşirea limitelor legale de viteză şi viteza neadaptată la condiţiile de trafic reprezintă principala cauză generatoare de accidente rutiere grave produse pe drumurile publice, atrag atenţia reprezentanţii IPJ Sălaj.

Totodată, depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constituie contravenție și se sancționează cu amendă prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni, respectiv de la 9 la 20 de puncte-amendă (în prezent, între 1.305 şi 2.900 de lei). Ca măsură complementară, dreptul de a conduce se suspendă pentru o periodă de 90 de zile.

Articolul precedentPolițiștii sălăjeni recomandă: Circulaţi cu grijă pe timp de ploaie!
Articolul următorAlice Ghile , “Trofeul de aur” – la Festivalul “Ursulețul de Aur”