Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj-Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău, efectuează cinci percheziţii la sediul unor instituţii, într-o cauză penală ce vizează mai multe infracţiuni.

Potrivit reprezentanților Poliției Sălaj, azi, 7 februarie 2019, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj-Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău, efectuează cinci percheziţii la sediul unor instituţii, de pe raza judeţului Sălaj, într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind comiterea unor infracţiuni de fals material în înscrisuri oficiale, fals în declaraţii, fals intelectual şi uz de fals.

Din probatoriul administrat până în prezent a reieşit că faptele ar fi fost comise în perioada 2016-2018. „Raportat la actele procedurale efectuate în cauză, facem precizarea că, atunci când împrejurările vor permite, vom reveni cu informaţii suplimentare”, au menționat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj.

Articolul precedentPrimăria Nușfalău a atras fonduri europene pentru achiziționarea unui buldoexcavator modern
Articolul următorStarea victimelor accidentului din Zalău s-a agravat