Complexul Arheologic ”Porolissum” va găzdui la finalul acestei săptămâni, 13-14 iulie, cea de-a IX-a ediție a Porolissum Fest – ”Urzeala Provinciei Dacia”. Evenimentul este organizat de Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă (MIJA) Zalău în prateneriat cu Asociația Amicii Muzeului Zalău şi Casa Municipală de Cultură Zalău. Potrivit organizatorilor, în cadrul festivalului vor fi prezenți peste 150 de reenactori din cadrul a nouă asociații de reconstituire istorică din țară, care vor readuce la viață evenimente importante din istorie. Prima zi, sâmbătă 13 iulie va încerca să reconstituie o zi de Pâine și circ specifică lumii romane de acum 2000 de ani. În acest sens, în Amfiteatrul roman din cadrul Complexului Arheologic Porolissum, se vor desfășura o serie de activități cum ar fi: dansuri și ritualuri antice, lupte între gladiatori, ateliere de meșteșuguri antice, parade ale trupelor, prezentarea de armament și a taberelor diverselor trupe de romani și ”barbari”. Seara va aduce, la ora 19, un concert (în fața Porții Praetoria) de muzică veche a celor de la ”Trei Parale” – care readuc în actualitate muzicile pierdute ale României rurale prin doine, balade, cântece pastorale și melodii de joc, precum și o reprezentație inedită a lui Elvis Rromano ce propune un melanj între muzica celebrului star rock Elvis Presley, muzică lăutărească a rromilor și muzica ușoară. În preambulul spectacolului vom putea auzi acordurile celor de la ”Symphress”. Seara se va încheia cu ”tradiționala” bătălie nocturnă cu săgeți și proiectile incendiare dintre barbari și romani urmată de parada cu torțe a trupelor de reenactment.

Confruntări între romani şi barbari

Cea de-a doua zi, duminică 14 iulie, va fi dedicată împlinirii a 1.900 de ani de la prima reorganizare a Daciei romane (119) sub împăratul Hadrian, urmașul lui Traian, care a și restabilit ordinea în provincie după atacurile sarmaților și a dacilor liberi. În această idee vor fi prezentate o serie de confruntări la care vor participa toate cele 15 trupe de romani și ‘barbari’ din cadrul celor nouă asociații participante. Pe parcursul celor două zile publicul va putea interacționa cu membrii asociațiilor de reconstituire istorică în taberele militare și atelierele amplasate în Amfiteatrul de la Porolissum, va retrăi istoria alături de noi în cadrul confruntărilor care vor prinde viață în zonele din situl arheologic specificate în programul manifestării. De asemenea, publicul va putea participa la diferite atelierele interactive propuse de MIJA Zalău: prepararea pâinii antice, a vinului aromatizat, modelaj în lut, realizare de podoabe antice și alifii naturale, la jocuri romane (Delta, Rota și altele), selfie-uri cu ținute romane sau dacice şi la atelierele de tir cu arcul. Și nu în ultimul rând în cadrul tombolelor ce vor avea loc pe parcursul celor două zile, participanții vor putea deveni fericiții posesori ai unor costume de daci respectiv de romani.La eveniment vor lua parte şi trupe de reconstituire istorică: Asociaţia ”Amicii Muzeului” – Zalău, Asociaţia ”Castrum Novis” – Sibiu, Asociaţia Culturală ”Tomis” – Constanța, ”Nimfele Daciei” – Zalău, Vulturii din Țara Călatei – Stana, Asociaţia ”Virtus Antiqua” – Cluj Napoca, Asociația ”Milites Marisensis” – Târgu Mureș, Asociația ”Enciclopedia Dacica” – Alba Iulia, Asociația ”Cavalerul Danubian” – Craiova.

Articolul precedentMarius Stanciu a promovat concursul pentru funcţia de director al Casei Judeţene de Pensii Sălaj
Articolul următor”Caiete Silvane”, revista de cultură a judeţului a ajuns la numărul 174