Salariile sălăjenilor sunt cu peste 20 la sută mai mici, comparativ cu alte județe. Potrivit unui raport, recent emis de Direcția Județeană de Statistică Sălaj, cu privire la ”principali indicatori economico-sociali în județ în luna martie”, câştigul salarial mediu nominal brut, în luna precizată, a fost de 4.161 de lei/persoană, mai mic cu 22,7 la sută față de câştigul salarial mediu nominal brut pe total țară, iar cel net de 2.592 lei/persoană, mai mic cu 21,3 la sută față de câştigul salarial mediu nominal net pe total țară. Potrivit sursei citate, indicele câştigului salarial real, calculat ca raport între indicele câştigului salarial nominal net pe total județ şi indicele prețurilor de consum pe total țară, în luna martie 2020, a fost de 97,7 la sută față de luna februarie 2020 şi de 95,4 la sută față de luna martie 2019.

Articolul precedentTârgul de la Negreni, ediția de vară, s-a anulat
Articolul următorÎn Sălaj, tot mai puține căsătorii şi divorţuri