Peste 100 de oferte de muncă sunt disponibile în această perioada la nivel de judeţ.  Joburile sunt oferite de angajatorii din mediul privat, prin intermediul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Sălaj. Cele mai multe oferte de muncă se adresează persoanelor cu studii medii, respectiv persoanelor cu minimum opt şi zece clase. Se caută: muncitori necalificaţi, îngrijitori clădiri,  instalatori încălzire centrală şi de gaze, electricieni în construcţii, electrician întreţinere şi reparaţii, tâmplari universali, vopsitori, confecţioneri tâmplărie aluminiu şi mase plastice, croitori tapiţerie, cofetari, patiseri, agent turism, operator imagine, cameraman, montor emisie, specialist comunicare şi relaţii publice, specialist marketing, designer grafică, reporter, lucrător comercial şi gestionar. Pentru persoanele cu studii superioare sunt disponibile două joburi: inginer construcţii civile şi industriale şi asistent social. Cele 117 oferte sunt valabile până în 15 mai în localităţile: Hurez, Zalău,Tihău,  Şimleu Silvaniei şi Crişeni. Pentru mai multe informaţii persoanele interesate se pot adresa la sediul AJOFM Sălaj.

Articolul precedentNoul secretar al Primăriei Zalău şi-a început activitatea cu un concediu pentru sarcină şi lăuzie
Articolul următorAccident în Zalău: O persoană și-a pierdut viața