”Săptămâna legumelor şi a fructelor donate”, desfăşurată în perioada 19-23 noiembrie 2018, la Colegiul Tehnic „Alesandru Papiu Ilarian” , a fost încă un prilej pentru elevii unității de învățământ de a arăta că le pasă de ceilalți și se pot mobiliza într-un timp record.

Evenimentul, inițiat de comisia SNAC, responsabilă cu Strategia Națională de Acțiune Comunitară, a fost coordonat de consilierul școlar Aniela Lung, iar din partea elevilor, Consiliul Școlar al Elevilor s-a ocupat de acțiune, sub îndrumarea președintelui acesteia, Andrei George Orțan, potrivit reprezentanților liceului zălăuan.

Legumele și fructele au ajuns în Ortelec, la o familie nevoiașă, „ai cărei copii s-au bucurat autentic și inocent la vederea produselor”, după cum au remarcat cei care le-au oferit.

 

sursa foto: Colegiul Tehnic „Alesandru Papiu Ilarian” (FB)

 

Articolul precedentPoliţiştii sălăjeni vin cu recomandări preventive pentru o călătorie în siguranță
Articolul următorSeri culturale în Hereclean: Copiii sunt așteptați să vizioneze cele mai îndrăgite filme de Crăciun