Începând cu 1 iulie, şapte polițiști de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Sălaj vor acționa în zona stațiunilor de la Marea Neagră, pentru ca turiștii să-și petreacă vacanța în siguranță.

Astfel, în perioada 1 iulie–6 septembrie, polițiști sălăjenii vor desfășura activități pentru combaterea infracționalității stradale, traficului și consumului de droguri, prostituţiei și proxenetismului.

În plus, polițiștii vor monitoriza permanent stările conflictuale și persoanele cunoscute cu un comportament social agresiv, pentru a preveni actele de violență.

În activități sunt angrenați şapte polițiști de la structurile de ordine publică, rutieră şi criminalistică, care acționează, în sistem integrat, împreună cu colegi din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

Sursa: Realitatea de Salaj

Articolul precedent52 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS–CoV–2! Situația din fiecare județ
Articolul următorSĂLAJ: Peste 600 de pietoni amendaţi în primele 6 luni ale anului