Un echipaj de jandarmerie a fost solicitat să intervină în urma unui scandal între mai multe persoane și agentul de pază al unui centru comercial.

Nefiind lăsați să apeleze la mila publicului, trei bărbați cu vârste de 23, 28 și 36 de ani, precum și o femeie de 29 de ani, domiciliați în comuna Românași, au provocat scandal, au proferat injurii și expresii jignitoare la adresa agentului de pază și au tulburat liniștea persoanelor din zonă prin strigăte și larmă.

Incidentul a avut loc marți, 7 martie, în jurul orei 10.20, în parcarea unui centru comercial de pe raza municipiului Zalău.

Persoanele în cauză au primit sancțiuni contravenționale, în baza Legii nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, în cuantum total de 8.000 de lei.

Sursa: Realitatea de Salaj

Articolul precedentPercheziţii la trei bărbaţi din Sălaj! Au furat sute de litri de motorină
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET